Şcolile şi liceele din România sunt cele mai proaste sisteme de învăţământ din întreaga lume.
În opinia mea, profesorii predau prea mult şi fără rost, pentru că nimeni nu înţelege. Dacă nu facem practică, nu înţelegem nimic, asta e clar şi dovedit.
Aprofundează prea mult materia pe care o predau, iar când le spui că nu ai înţeles îţi răspund că nu ai fost atent la oră şi că pe ei nu îi interesează, când, de fapt, tu ai fost cu ochii la tablă şi în caiet, urmărind exerciţiile făcute şi făcând şi tu, la rândul tău, exerciţiile respective. În plus, mai trebuie să mai fii atent şi la profesor când vorbeşte, pentru că, dacă nu eşti atent şi eşti pierdut în exerciţiile tale, te ridică în picioare, te ascultă din ceva ce nu ştii şi îţi dă nota 3 sau 4.
Să nu mai vorbesc de ascultarea în faţa clasei. Nu înţeleg cu ce scop te scoate în faţa clasei. Ei spun să nu te ajute ceilalţi colegi. Ştii, profule, nu prea au cum să ne ajute, din moment ce noi, dacă am sta în bancă, am vorbi cu tine şi s-ar auzi doar vocea noastră, nici un sâsâit. În plus, din moment ce noi ne uităm la tine şi doar la tine, nu putem să vedem dacă e sau nu vreun caiet deschis, logic.
La teste e groaznic, normal, mai ales la fizică/mate/chimie pentru că, bineînţeles, profesorii, zeii învăţământului, crezând că suntem genii, ne dau exerciţii pe care nu le-am făcut în clasă. Mie una nu mi s-a întâmplat asta doar o dată, ci de fiecare dată când dau test la materiile respective. La română, engleză şi franceză e mai okay, pentru că acolo te lasă să îţi foloseşti imaginaţia. Istoria, geografia şi biologia sunt de cultură generală şi mie una chiar îmi plac, pentru că le înţeleg.
Profii spun că, în viitor, vei avea nevoie de matematică, fizică, logică şi chimie. Eu una nu o să am nevoie de ele şi nici nu consider că mă vor ajuta în viitor, pentru că, vorba aia, nu o să vină nimeni pe stradă să mă întrebe de Thales, Pitagora sau de atomi, molecule sau de forţe, pârghii şi altele pe la fizică.
O singură dată mi-am întrebat profesoara de chimie dacă putem merge în laborator să facem experimente, pentru că aşa ne spusese data trecută şi a răspuns cu un ''Nu!'' hotărât, ridicând vocea la mine şi spunându-mi că ea nu are timp de bazaconii din'astea. Îmi venea să îi spun ''Calm down, femeia lui Dumnezeu! Nu e vina mea că nu îţi structurezi tu bine orele, okay?''. M-am dus în banca mea, mergând încet, liniştit.
Tot la chimie mi s-a mai întâmplat şi următorul moment: Lipsisem de la liceu o săptămână întreagă, timp în care am stat acasă, bolnavă fiind. Venea ora de chimie. În timpul orei, profesoara i-a întrebat pe colegi un lucru pe care îl făcuseră în săptămâna în care lipsisem eu. Neştiind despre ce e vorba, după ce au răspuns colegii, mi-am întrebat profesoara de ce lucrul ăla e aşa. M-a întrebat dacă mi-am luat lecţia şi i-am răspuns că da. A râs de mine, ţipând în toată clasa că eu nu ştiu să fac lucrul respectiv. A aşteptat reacţia colegilor şi, văzând că nimeni nu râde cu ea de mine, s-a întors la tablă, făcând exerciţii. La sfârşitul orei mă aşteptam să îmi spună ''Tu,de-acolo! Tu, aia care m-a întrebat în oră, vino să îţi explic.''. Nu a făcut-o, plecând val-vârtej din clasă, tot ea, revoltându-se în cancelarie, cum că elevii cărora ea le predă, nu învaţă.
Clasa mea nu face desen, nu face muzică, sport din joi în Paşte, practică pe la fizică, chimie, biologie nici nu mai vorbesc.
Cunosc două persoane care stau în ţări diferite şi anume: Franţa şi Italia.
În Franţa: o prietenă s-a mutat acolo datorită părinţilor. La început, nu a vrut să se ducă, pentru că se obişnuise aici. După cam 2 luni am întrebat-o cum e acolo. Mi-a răspuns că singurul motiv pentru care s-ar mai întoarce în România ar fi rudele şi prietenii. Mi-a mai spus şi că face 2-3 ore de practică în fiecare zi şi că profii nu predau aşa cum predau cei de aici, din România. (Să nu mai zic că are alocaţia 200 de euro, pentru că, deja, e prea mult.)
În Italia: o prietenă de familie s-a dus acolo cu familia ei(fratele şi părinţii); nu vorbesc mai deloc cu ea, dar părinţii mei o fac. Le-a spus că nu s-ar mai întoarce niciodată aici, pentru că acolo, profesorii sunt mult mai okay decât sunt aici şi sistemul de învăţământ e super.
În România: practica nu există şi predatul se face în draci. În opinia mea, practica aia, ne formează ca oameni, pentru că, dacă nu o facem, tot noi, elevii suntem proşti şi nu ştim să facem nimic, iar profesorii nu au nici o vină.
O altă problemă despre care vreau să vorbesc este respectul; aici mă refer la relaţia profesor-elev.
Pe mine părinţii m-au învăţat că trebuie să acord respect tuturor persoanelor cu care vorbesc, cu atât mai mult, celor care îmi oferă şi ele, la rândul lor, respect.
Într-un mod, am cam ajuns la capătul puterilor de când sunt în liceu, pentru că fiecare profesor are cerinţele lui, una mai retardată decât alta, normal. Profesorii ne jignesc, umilindu-ne în faţa clasei. Am fost jignită de profesori pentru că le-am atras atenţia, într-un mod respectuos, că au greşit când au scris pe tablă sau când au spus ceva greşit. M-au jignit de multe ori şi am decis să nu le mai acord respectul pe care l-au avut înainte de a mă ''ataca''.
Sincer, de'abia aştept să termin liceul şi să plec din România.
Nu sunt singura care vrea acest lucru: ca mine sunt mai toţi adolescenţii care şi-au deschis ochii mai bine şi care au privit şi în stânga şi în dreapta şi în spate, nu doar în faţă, aşa cum i-au sfătuit profesorii sau alte persoane.
Aşa că, tu cel care ai decis ca sistemul de învăţământ din România să fie aşa, ai făcut o treabă ''bună''.
Mulţi tineri vor pleca de aici din mai multe motive, unul din ele fiind şi acesta.
